Probleme de relație nu apar numai în relațiile evident conflictuale. Uneori o persoană poate avea o relație stabilă și totuși să trăiască apropierea cu neliniște, să se teamă frecvent că va fi părăsită, să simtă că trebuie să se adapteze prea mult la celălalt sau, dimpotrivă, să se retragă tocmai atunci când relația devine mai apropiată. Dificultățile din relații pot fi legate și de felul în care persoana își trăiește propria valoare. Despre stimă de sine, autocritică și sentimentul de eșec am scris în pagina Psihoterapie pentru stimă de sine scăzută și sentimentul de eșec.
Alteori, problema pare să fie repetarea. Relațiile încep diferit, cu persoane diferite, dar ajung într-un punct surprinzător de asemănător: aceeași neîncredere, aceeași senzație că celălalt nu este suficient de prezent, aceeași nevoie de a controla distanța, aceeași dezamăgire sau același sentiment că relația a devenit imposibilă.
Există și situații în care dificultatea nu se manifestă prin conflicte vizibile. Poate apărea, dimpotrivă, printr-o grijă continuă de a nu-l supăra pe celălalt, prin renunțarea repetată la propriile nevoi, prin neputinţa de a spune „nu”, prin sentimentul că orice dezacord pune relația în pericol sau printr-o mare nevoie de confirmare.
Psihoterapia poate deveni un loc în care asemenea situații să fie înțelese nu numai prin ceea ce face celălalt, ci și prin felul în care cineva intră în relații, ce așteaptă de la ele, ce teme se reactivează și ce forme de protecție apar atunci când apropierea devine dificilă.
Cuprins
Cum apar probleme de relație
Dificultățile de relaționare pot lua forme foarte diferite. Unele persoane se simt bine cât timp o relație rămâne relativ distantă, dar devin neliniștite când celălalt începe să conteze mai mult. Pot apărea îndoieli bruște, iritare, nevoia de retragere sau sentimentul că relația „nu mai este potrivită”.
Alte persoane suportă greu distanța. Un mesaj la care nu se răspunde repede, o schimbare de ton, o seară petrecută separat sau o perioadă în care partenerul este mai preocupat de propriile probleme pot fi trăite cu o intensitate mult mai mare decât ar sugera situația aparentă.
Pentru alții, problema este conflictul repetitiv. Subiectele se schimbă, dar structura conflictului rămâne aceeași. Unul cere, celălalt se retrage; unul acuză lipsa de apropiere, celălalt se simte controlat; unul încearcă să clarifice, celălalt simte că orice discuție devine un interogatoriu.
Uneori persoana observă aceste repetiții și chiar le poate descrie foarte bine, dar constată că simpla conștientizare a repetiţiilor nu este suficientă pentru a le modifica.
„Ajung mereu în același fel de relație”
O persoană poate spune că a avut parteneri foarte diferiți și totuși să constate că relațiile sale ajung, după un timp, într-un punct asemănător. Poate avea impresia că îi întâlnește întotdeauna pe cei care nu se implică suficient. Sau, invers, că oamenii devin prea repede dependenți de ea și îi cer prea mult. Poate simți că trebuie să lupte permanent pentru atenție ori că, atunci când cineva se apropie cu adevărat, interesul ei începe să dispară.
Repetiția nu înseamnă că persoana „alege greșit” în mod deliberat. Uneori anumite forme de relație devin psihic familiare, iar ceea ce este familiar poate continua să exercite o forță importantă chiar atunci când este dureros.
Într-o psihoterapie, întrebarea nu este numai „de ce ajung mereu cu asemenea persoane?”, ci și: ce devine posibil într-o asemenea relație, ce devine greu de tolerat, ce pericol poate fi evitat și ce speranță pare să fie reluată de fiecare dată?
Probleme de cuplu și dificultăți care se repetă în relații
Multe probleme de relație apar, fireşte, în cuplu. Certuri frecvente, gelozie, sentimentul că unul dintre parteneri oferă mai mult, dificultăți legate de apropiere și sexualitate, neîncredere, suspiciunea că celălalt nu înțelege, nu vede sau nu răspunde suficient. Unele conflicte de cuplu nu pornesc din lipsa grijii față de celălalt, ci din faptul că unul dintre parteneri nu reușește să își exprime suficient de clar propriile limite. Am discutat mai pe larg despre de ce poate fi atât de greu să spunem «nu».
Uneori însă conflictul vizibil este numai partea cea mai evidentă a unei dificultăți mai complexe. O persoană poate cere reasigurări repetate nu pentru că ar exista în mod obiectiv semne că va fi părăsită, ci pentru că absența temporară a celuilalt este trăită cu o intensitate particulară. Altcineva poate părea rece sau indiferent tocmai pentru că apropierea creează o vulnerabilitate greu de suportat. În asemenea situații, lucrul psihoterapeutic individual nu presupune stabilirea vinovăției și nici evaluarea de la distanță a partenerului. Accentul cade pe felul în care persoana își trăiește relațiile și pe ceea ce se repetă în ele.
(O precizare nu lipsită de interes: Întreaga noastră discuţie de aici se referă la psihoterapia individuală pentru probleme de relație și dificultăți de relaționare, nu la psihoterapia de cuplu propriu-zisă, în care ambii parteneri participă la tratament).
Apropierea poate fi dorită și în același timp greu de suportat
Există situații în care o persoană își dorește mult o relație apropiată, dar apropierea însăși devine neliniștitoare. Cât timp relația este la început sau încă incertă, interesul poate fi foarte puternic. Odată ce celălalt devine disponibil, însă, pot apărea îndoieli: „Oare chiar îl iubesc?”, „Nu cumva mă sufocă?”, „Poate că nu este persoana potrivită”.
Aceste întrebări nu sunt neapărat false. Uneori o relație chiar nu este potrivită. Dar când aceeași mișcare se repetă în relații foarte diferite, poate deveni de interes să fie cercetat și ce înseamnă psihic apropierea.
A depinde într-o anumită măsură de cineva înseamnă și a putea fi afectat de acel om. Înseamnă că absența, refuzul, schimbarea sau pierderea devin posibile. Pentru unele persoane, distanța poate deveni și o formă de protecție împotriva acestei vulnerabilități.
Teama de abandon, gelozia și nevoia de reasigurare
Teama că o relație se va sfârși poate apărea chiar și atunci când nu există semne evidente că partenerul intenționează să plece. O persoană poate interpreta o întârziere, o schimbare de dispoziție sau o perioadă de preocupare a celuilalt ca semn al unei retrageri afective. Poate simți nevoia să verifice, să întrebe, să caute confirmări sau să provoace o discuție tocmai pentru a afla dacă relația este încă sigură. Uneori reasigurarea funcționează pentru scurt timp, dar îndoiala revine.
Gelozia poate avea și ea forme foarte diferite. Poate exista o situație reală care a zdruncinat încrederea, dar poate apărea și o sensibilitate mult mai generală la posibilitatea de a fi înlocuit, exclus sau considerat mai puțin important.
Psihoterapia nu pornește de la ideea că asemenea trăiri ar fi pur și simplu „iraționale” și că ar trebui corectate. Devine important de înțeles ce experiență psihică se află în spatele lor și de ce anumite situații capătă o asemenea intensitate.
Retragerea, răceala și dificultatea de a depinde de cineva
Nu toate problemele de relație iau forma unei nevoi intense de apropiere. Uneori persoana pare foarte autonomă. Nu cere mult, nu se plânge, preferă să rezolve singură dificultățile și se simte inconfortabil atunci când trebuie să depindă de cineva. Într-o relație, poate avea nevoie de mult spațiu și poate trăi cererile afective ale celuilalt ca presiune sau intruziune. În spatele unei asemenea autonomii poate exista o resursă reală și valoroasă. Alteori, însă, poate fi și o dificultate de a tolera faptul că cineva devine important și că anumite nevoi nu pot fi satisfăcute numai prin propriile mijloace.
A evita dependența poate proteja de dezamăgire, dar poate limita și apropierea.
Conflictele care se repetă
În multe relații există momente de conflict. Repetiția devine însă importantă atunci când aceeași succesiune se produce din nou și din nou, aproape indiferent de subiect. De pildă, o persoană se simte neglijată și cere explicații. Celălalt se simte acuzat și se retrage. Retragerea confirmă pentru primul sentimentul că nu contează, iar cererile devin mai intense. Cu cât unul caută mai mult contactul, cu atât celălalt se îndepărtează. Într-o asemenea configurație, reacția fiecăruia poate ajunge, fără intenție, să confirme tocmai temerea celuilalt. În alte relații, orice diferență de opinie poate fi resimțită ca lipsă de iubire. Sau orice apropiere poate fi urmată de o nevoie bruscă de distanță.
Psihoterapia poate face mai vizibilă structura repetitivă a acestor situații și, mai ales, experiența afectivă care o menține.
De ce repet relații care îmi fac rău?
Întrebarea „De ce ajung din nou aici?” poate apărea în relații foarte dificile.
Răspunsul nu este întotdeauna simplu. Există motive practice, familiale, economice sau sociale. Există iubire, atașament, speranță și teamă de singurătate. Dar uneori există și ceva în structura relației care este psihic familiar. Familiaritatea nu înseamnă plăcere. Un mod de a fi tratat poate fi dureros și totuși recognoscibil. Un anumit tip de distanță, critică, indisponibilitate sau instabilitate poate reactiva o configurație afectivă mai veche. Aceasta nu înseamnă că persoana „își dorește să sufere” și nici că repetă în mod conștient o alegere care îi face rău. Relațiile prezente pot mobiliza așteptări, temeri, speranțe și forme de protecție construite în alte relații importante.
În psihoterapie poate deveni posibil să fie cercetat tocmai acest caracter familiar al unor situații: de ce o anumită formă de apropiere atrage, de ce alta neliniștește, ce se așteaptă de la celălalt și ce pare să fie retrăit atunci când relația ajunge din nou într-un anumit punct.
Când nu este vorba numai despre o dificultate de relație
Nu orice situație dintr-un cuplu trebuie înțeleasă ca o dinamică la care ambii parteneri contribuie în același fel. Violența fizică, amenințările, constrângerea sexuală, controlul coercitiv, urmărirea, izolarea sau controlul sever al resurselor nu sunt simple „probleme de comunicare” și nu trebuie relativizate prin ideea că fiecare partener ar avea o contribuție egală la ceea ce se întâmplă. În asemenea situații, responsabilitatea pentru comportamentul abuziv îi aparține celui care îl exercită, iar siguranța persoanei are prioritate.
Psihoterapia individuală poate oferi un spațiu în care situația să poată fi gândită și înțeleasă, dar atunci când există un pericol imediat este necesară apelarea serviciilor de urgență, la 112.
Cum privește psihoterapia psihanalitică dificultățile de relaționare
Din perspectivă psihanalitică, relațiile actuale sunt importante în ele însele, dar și prin felul în care pot fi investite cu semnificații provenite din istoria afectivă a persoanei. Nu intrăm într-o relație fără o istorie. Venim cu experiențe despre ce poate însemna apropierea, disponibilitatea celuilalt, conflictul, separarea, nevoia, dependența, iubirea și pierderea. Unele dintre aceste experiențe pot fi formulate conștient. Altele devin cunoscute mai ales prin felul în care reacționăm.
O persoană poate spune, de pildă, că știe că partenerul nu o abandonează, dar poate trăi o distanță temporară ca și cum abandonul ar fi iminent. Altcineva poate ști că apropierea nu presupune pierderea libertății și totuși poate simți nevoia de a se retrage de fiecare dată când relația devine mai importantă.
Psihoterapia urmărește și această diferență dintre ceea ce persoana știe despre sine și ceea ce continuă să trăiască în anumite situații.
Repetiția și transferul
În Amintire, repetiţie şi elaborare (1914), Freud descrie felul în care ceea ce nu poate fi pur și simplu rememorat poate apărea în tratament sub forma repetiției: anumite configurații psihice sunt actualizate în prezent, inclusiv în relația cu analistul.
În viața unei persoane, repetarea nu înseamnă neapărat că relațiile sunt identice sau că ea face mereu, conștient, aceeași alegere. Se pot schimba oamenii și împrejurările, în timp ce anumite poziții afective rămân surprinzător de asemănătoare: sentimentul că trebuie să lupte pentru apropiere, așteptarea respingerii, nevoia de a se retrage când celălalt devine important sau impresia repetată că nu poate conta pe nimeni.
În psihoterapie, asemenea moduri de relaționare pot apărea și în relația cu terapeutul. Pot exista, de pildă, așteptări că terapeutul va critica, va deveni indiferent, va cere prea mult sau nu va înțelege. Aceasta este una dintre dimensiunile transferului: posibilitatea ca experiențe și așteptări relaționale semnificative să se actualizeze și în relația terapeutică. Pe măsură ce asemenea repetiții pot fi recunoscute și gândite, ele pot deveni mai puțin constrângătoare și pot apărea alte moduri de a trăi și de a răspunde într-o relație.
Apropiere, separare și capacitatea de a fi singur
În Capacitatea de a fi singur (1958), Winnicott formulează un paradox: capacitatea de a fi singur se dezvoltă inițial prin experiența de a putea fi singur în prezența unui altul. Pentru Winnicott, posibilitatea matură de a fi singur nu se opune pur și simplu relației cu celălalt, ci are ea însăși o istorie relațională.
Ideea poate fi utilă și pentru a gândi anumite dificultăți din relațiile adulte, fără a presupune că toate au aceeași origine. Apropierea și autonomia nu trebuie să fie neapărat opuse. Pentru unele persoane, apropierea poate fi trăită ca o amenințare la adresa autonomiei. Pentru altele, distanța poate fi trăită imediat ca o amenințare la adresa legăturii.
În psihoterapie poate deveni posibil să fie înțeles felul particular în care fiecare persoană trăiește această tensiune dintre a fi împreună cu cineva și a rămâne o persoană separată.
Poate ajuta psihoterapia în problemele de relație?
Psihoterapia nu poate garanta că o anumită relație va continua și nici nu are ca scop menținerea cu orice preț a unei relații. Uneori, pe parcursul unui tratament, o relație se poate consolida. Alteori, persoana poate ajunge la concluzia că nu mai dorește să rămână în ea. Scopul psihoterapiei nu este luarea unei decizii în locul pacientului. Ea poate ajuta la înțelegerea modului în care persoana participă la relațiile sale, a ceea ce caută în ele, a ceea ce se teme să piardă și a felului în care reacționează atunci când anumite vulnerabilități sunt activate. Uneori această înțelegere poate face posibile răspunsuri care înainte păreau greu accesibile.
Trei exemple clinice
Exemplele următoare sunt viniete compozite, construite pentru a ilustra situații clinice posibile și nu reproduc cazul unei persoane reale.
„Dacă nu îmi răspunde, înseamnă că ceva s-a schimbat”
O femeie aflată într-o relație stabilă observă că devine foarte neliniștită dacă partenerul nu îi răspunde la mesaje timp de câteva ore. Știe că el este la serviciu și că au existat multe situații asemănătoare fără nici o consecință. Cu toate acestea, devine tot mai neliniştită. Începe să se întrebe dacă este supărat, dacă s-a îndepărtat, dacă există altcineva. Trimite încă un mesaj. Apoi altul. Când partenerul îi răspunde, se liniștește, dar numai temporar.
În terapie, problema nu ar fi redusă la „gelozie” sau la „nevoie de control”. Ar deveni important de înțeles ce înseamnă pentru ea absența răspunsului, ce fel de pericol este anticipat și de ce reasigurarea trebuie obținută mereu din nou.
„Când cineva se apropie prea mult, nu mai simt nimic”
Un bărbat spune că își dorește o relație stabilă. La începutul relațiilor este implicat, atent și interesat. După câteva luni, atunci când partenera devine mai apropiată și începe să facă planuri comune, simte o schimbare. Începe să observe defecte care înainte nu îl deranjau. Simte că are nevoie de mai mult spațiu și se întreabă dacă nu cumva a greșit alegerea. După despărțire, uneori îi este dor și idealizează din nou relația.
În terapie ar putea deveni importantă nu numai întrebarea dacă fiecare parteneră era sau nu potrivită, ci și ce se întâmplă pentru el atunci când apropierea devine reală și dependența afectivă nu mai este numai o posibilitate.
„Fac totul ca să nu existe conflict”
O femeie spune despre ea că este „ușor de trăit cu ea”. Rareori se ceartă și încearcă să înțeleagă mereu punctul de vedere al celuilalt. În relații, însă, ajunge după un timp să se simtă epuizată și neglijată. Observă că acceptă lucruri pe care de fapt nu le dorește, evită să spună când este supărată și începe să se retragă afectiv fără să poată explica foarte bine de ce.
În terapie poate deveni vizibil faptul că evitarea conflictului nu este numai o calitate relațională, ci poate funcționa și ca o formă de protecție împotriva ideii că un dezacord ar putea pune în pericol legătura.
Ce se întâmplă într-o psihoterapie pentru probleme de relație
Psihoterapia nu constă într-o serie de indicații despre cum ar trebui să se poarte persoana în relație. Nu există o listă universală de comportamente „corecte”. Important devine felul în care sunt trăite situațiile concrete. De ce o anumită replică provoacă o asemenea reacție? De ce distanța este uneori de nesuportat? De ce o cerere a partenerului poate fi resimțită ca o presiune foarte mare? De ce conflictul trebuie evitat cu orice preț? De ce cineva indisponibil poate deveni uneori mai atrăgător tocmai prin indisponibilitatea sa?
În ședințele de psihoterapie pentru probleme de relaţie pot fi urmărite nu numai relatările despre relații, ci și afectele care apar, contradicțiile, ezitările, schimbările de perspectivă și felul în care anumite situații se repetă. Într-o psihoterapie psihanalitică ceea ce înainte era trăit în primul rând ca inevitabil poate deveni treptat ceva ce poate fi observat, gândit și pus în legătură cu alte experiențe.
Psihoterapie sau psihanaliză?
Problemele de relație pot fi abordate atât într-o psihoterapie psihanalitică, cât și într-o psihanaliză. Cele două forme de lucru au aceeași orientare generală spre înțelegerea vieții psihice inconștiente, a conflictelor și a modurilor repetitive de relaționare, dar diferă prin cadrul și intensitatea procesului. Alegerea nu se face după o regulă generală. Contează natura dificultăților, amploarea lor în viața persoanei, felul în care acestea se repetă și ceea ce se conturează în întâlnirile inițiale.
Uneori, sfârșitul unei relații deschide și o experiență de pierdere care nu se reduce la conflictul dintre cei doi. Despre doliu, pierdere și separare am scris separat în pagina Psihoterapie pentru doliu, pierdere și separare.
Probleme de relație și anxietate
Dificultățile relaționale și anxietatea se pot întreține reciproc. Teama de a pierde o relație poate genera o stare permanentă de vigilență. Persoana urmărește schimbări mici de ton, întârzierea unui mesaj, reacții aparent nesemnificative și încearcă să afle dacă „totul este în regulă”. În alte situații, anxietatea apare tocmai când relația devine mai apropiată.
Despre aceste manifestări puteți citi mai pe larg în pagina Psihoterapie pentru anxietate și atacuri de panică.
Probleme de relație și depresie
Dificultățile relaționale pot apărea și împreună cu stări depresive. O despărțire, sentimentul repetat al respingerii, dificultatea de a construi relații apropiate sau experiența de a nu fi văzut ori înțeles pot contribui la pierderea speranței și la autocritică. Dar relația dintre depresie și viața relațională nu este întotdeauna directă. Uneori persoana deprimată se retrage și devine mai puțin disponibilă, iar această retragere poate produce, la rândul ei, tensiuni în relațiile apropiate.
Despre aceste stări am scris şi în pagina Psihoterapie pentru depresie.
Psihoterapie online pentru probleme de relație
O psihoterapie pentru probleme de relaţie poate avea loc și online atunci când distanța geografică sau alte circumstanțe fac dificilă prezența la cabinet. Ca și în celelalte forme de lucru psihoterapeutic, cadrul și continuitatea întâlnirilor rămân importante. Faptul că ședința are loc la distanță nu transformă întâlnirea într-o conversație informală și nici într-un schimb de sfaturi despre relație.
Mai multe informații se află în pagina Psihoterapie online.
Despre mine
Sunt Dorin-Liviu Bîtfoi, psihoterapeut și psihanalist în formare. Lucrez cu adulți și adolescenți în București și online, în cadrul unei practici de psihoterapie psihanalitică și psihanaliză.
Mai multe informații despre formarea și parcursul meu profesional se află în pagina Despre.
Contact
Dacă vă confruntați cu probleme de relație sau cu dificultăți care se repetă în relațiile apropiate și doriți să discutați posibilitatea începerii unei psihoterapii, puteți folosi pagina Contact.
Condițiile concrete ale întâlnirilor și forma de lucru potrivită se discută în cadrul primelor ședințe.
Întrebări frecvente
Psihoterapia pentru probleme de relație înseamnă terapie de cuplu?
Nu. Ne referim aici la psihoterapia individuală a unei persoane care se confruntă cu dificultăți de relaționare.
În terapia de cuplu participă, în mod obișnuit, ambii parteneri, iar cadrul este diferit.
Pot veni la psihoterapie dacă problema pare să fie partenerul meu?
Da. Nu este necesar să știți de la început ce parte a dificultății ține de dumneavoastră, ce parte ține de partener și ce anume se formează în dinamica dintre voi. Psihoterapia poate deveni tocmai locul în care această situație să fie înțeleasă mai nuanțat.
Psihoterapia îmi va spune dacă trebuie să rămân sau să plec dintr-o relație?
Nu. Rolul terapeutului nu este să ia această decizie în locul dumneavoastră. Psihoterapia poate ajuta la înțelegerea relației, a conflictelor și a propriilor reacții, astfel încât o asemenea decizie să poată fi gândită mai liber și mai puțin sub presiunea unor repetiții greu de înțeles.
Pot veni dacă nu sunt într-o relație în prezent?
Da. Dificultățile de relaționare pot fi foarte prezente și în absența unei relații actuale: prin evitarea apropierii, dificultatea de a începe relații, alegerea repetată a unor parteneri indisponibili sau teama de a deveni dependent afectiv.
Gelozia poate fi lucrată în psihoterapie?
Da, atunci când produce suferință sau afectează relațiile. Important este să nu presupunem dinainte că toate formele de gelozie au aceeași cauză. Uneori există motive reale pentru neîncredere; alteori intensitatea temerii nu poate fi explicată numai prin situația prezentă.
Problemele de relație pot avea legătură cu experiențele din copilărie?
Uneori, da. Dar o asemenea legătură nu trebuie presupusă automat și nici redusă la explicația „totul vine din copilărie”. Experiențele timpurii pot participa la felul în care sunt trăite apropierea, separarea, dependența și conflictul, însă sensul lor poate fi înțeles numai în istoria particulară a fiecărei persoane.
Imagine: Photo by Charlie Foster on Unsplash
