Depresia nu este trăită întotdeauna ca tristețe. Uneori predomină lipsa de energie, imposibilitatea de a vă bucura de lucruri care înainte aveau importanță, sentimentul că nimic nu mai are rost sau dificultatea de a vă imagina că viitorul poate fi diferit de prezent. Alteori, persoana continuă să lucreze, să își îndeplinească responsabilitățile și chiar să pară funcțională pentru cei din jur, dar o face cu un efort tot mai mare și cu sentimentul unei vieți care și-a pierdut culoarea.
O psihoterapie pentru depresie poate porni de la aceste manifestări, dar nu se limitează la încercarea de a le face să dispară. În psihoterapia psihanalitică ne interesează și felul particular în care starea depresivă s-a constituit, relația persoanei cu sine însăși și cu ceilalți, pierderile și conflictele care pot deveni recognoscibile și sensurile care se conturează în cursul procesului terapeutic.
Nu este necesar ca persoana să știe deja „de ce este deprimată”. Uneori tocmai imposibilitatea de a găsi o explicație pentru ceea ce se întâmplă constituie unul dintre motivele pentru care începe psihoterapia.
Cuprins
Cum poate fi trăită depresia
O persoană deprimată poate spune că este tristă. Dar poate spune la fel de bine:
„Nu mai simt nimic.”
„Tot ceea ce fac mi se pare inutil.”
„Știu că, obiectiv, nu îmi lipsește nimic și tocmai de aceea nu înțeleg de ce sunt așa.”
„Mă ridic din pat și fac tot ce trebuie, dar parcă nu mai sunt cu adevărat acolo.”
„Orice lucru mic mi se pare enorm.”
Pentru unii oameni predomină tristețea sau plânsul. Pentru alții, oboseala, retragerea, iritabilitatea, încetinirea, dificultatea de concentrare sau pierderea interesului.
Somnul poate deveni dificil sau, dimpotrivă, persoana poate simți nevoia să doarmă mult. Apetitul se poate modifica. Activități, relații sau proiecte care înainte provocau plăcere pot deveni indiferente.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) descrie printre manifestările depresiei dispoziția depresivă sau pierderea interesului și plăcerii, alături de dificultăți de concentrare, vinovăție, lipsă de speranță, modificări ale somnului și energiei și, în unele cazuri, gânduri legate de moarte sau suicid.
Depresia nu este numai tristețe
Tristețea este o experiență omenească firească și nu orice perioadă grea reprezintă depresie. În depresie poate apărea însă ceva mai cuprinzător: felul în care persoana se simte pe sine, pe ceilalți și viitorul se modifică. Poate deveni greu nu numai să vă bucurați, ci chiar să vă imaginați că ați putea să vă bucurați din nou.
Lucruri care anterior reprezentau o dificultate suportabilă pot începe să pară dovezi ale unui eșec general. O problemă profesională poate deveni „nu sunt bun(ă) de nimic”. O dificultate într-o relație poate deveni „nimeni nu mă poate iubi”. Un moment de neputință poate fi trăit ca o definiție a propriei persoane. Depresia poate modifica astfel nu numai dispoziția, ci și perspectiva din care sunt privite propria persoană și propria viață.
„Funcționez, dar nu mai simt că trăiesc”
Depresia nu este întotdeauna vizibilă din exterior. Există atâtea persoane care merg la serviciu, au grijă de familie, răspund la mesaje, se întâlnesc cu oameni și își păstrează aproape toate activitățile obișnuite. Prețul interior poate fi însă foarte mare.
Fiecare lucru este făcut printr-un efort disproporționat. Momentele de odihnă nu aduc neapărat odihnă. Reușitele nu mai produc satisfacție. Întâlnirile cu ceilalți pot deveni situații în care persoana trebuie mai ales să ascundă cum se simte. Din acest motiv, faptul că cineva „funcționează” nu spune singur cât de mare este suferința sa.
Autocritica, vinovăția și sentimentul de eșec
Una dintre experiențele frecvente în stările depresive este o schimbare severă a felului în care persoana se privește. Greșeli relativ mici pot căpăta proporții enorme. Succesele sunt minimalizate. Eșecurile sunt reținute și repetate mental. Persoana poate considera că îi dezamăgește pe ceilalți, că reprezintă o povară sau că nu este ceea ce „ar fi trebuit” să fie. Uneori se observă un paradox: omul poate fi mult mai înțelegător cu greșelile altora decât cu propriile sale greșeli.
În psihoterapia psihanalitică poate deveni importantă întrebarea: cine vorbește, psihic, atunci când persoana se judecă atât de necruțător? Standardele după care cineva se evaluează, idealurile sale, așteptările pe care le-a interiorizat și felul în care a învățat să experimenteze aprobarea, dezamăgirea, succesul sau eșecul pot deveni treptat mai inteligibile. În 1953 psihanalistul Edward Bibring punea accentul pe tensiunea dintre idealurile persoanei și sentimentul de neputință de a le atinge. În această perspectivă, depresia poate apărea atunci când aspirațiile rămân puternice, dar persoana se trăiește pe sine ca incapabilă să le împlinească. El organiza depresia în jurul aspirațiilor frustrate și al sentimentului de neputință, inclusiv dorința de a fi valoros, iubit, sigur sau „bun”.
Nu presupunem însă că orice depresie este produsă de autocritică și nici că aceasta are aceeași origine pentru fiecare persoană.
Sentimentul de insuficiență și autocritica pot exista însă și în afara unei depresii. Despre această problematică am scris mai mult în pagina Psihoterapie pentru stimă de sine scăzută și sentimentul de eșec.
Pierderea și depresia
Unele stări depresive apar în apropierea unei pierderi ușor de identificat: moartea unei persoane apropiate, o despărțire, pierderea unei relații, a unui loc de muncă, a unei poziții sau a unui proiect important. Alteori, ceea ce a fost pierdut este mai greu de numit. Poate fi pierderea unei imagini despre propria persoană, a unei perspective asupra viitorului, a unui ideal, a sentimentului că anumite lucruri sunt încă posibile. Și există situații în care legătura cu o pierdere nu este deloc evidentă la început.
În Doliu și melancolie (1917), Freud descrie melancolia ca fiind legată de o pierdere care poate rămâne, în parte, inconștientă: persoana poate ști pe cine a pierdut fără să știe ce a pierdut în acel obiect. În formularea lui, legătura cu obiectul pierdut este preluată în Eu prin identificare. Conflictul și ambivalența față de obiect se pot întoarce astfel asupra propriei persoane: autoacuzațiile melancolice pot fi înțelese, în parte, ca reproșuri adresate obiectului și întoarse asupra Eului.
Din perspectivă psihanalitică, pierderea este una dintre temele importante ale depresiei, dar ar fi reducţionist să spunem că orice depresie provine pur și simplu dintr-o pierdere.
Depresia și relațiile cu ceilalți
Starea depresivă nu se petrece într-un spațiu izolat de relații. Uneori persoana se retrage tocmai când are cea mai mare nevoie de apropiere. Poate apărea sentimentul că nu trebuie să îi împovăreze pe ceilalți. Sau convingerea că toţi ceilalți nu ar putea înțelege. Uneori apropierea este dorită și respinsă aproape simultan. În alte situații există o sensibilitate foarte mare la respingere, dezamăgire sau absență. Un gest relativ neutru al celuilalt poate fi trăit ca o confirmare a sentimentului că persoana nu contează. Alteori, depresia coexistă cu furie sau resentiment care sunt greu de recunoscut tocmai pentru că par incompatibile cu imaginea pe care persoana o are despre sine.
Psihoterapia în general şi o psihoterapie pentru depresie în particular nu aplică automat una dintre aceste explicații. Ea încearcă să înțeleagă felul particular în care relațiile sunt trăite de persoana aflată în fața terapeutului.
Stările depresive pot influența profund felul în care sunt trăite relațiile, iar dificultățile relaționale pot, la rândul lor, accentua suferința depresivă. Despre problemele de relație am scris mai pe larg aici.
Depresia poate exista fără o cauză evidentă?
Da. Uneori persoana poate identifica foarte clar perioada în care a început starea depresivă și ceea ce se întâmpla atunci. Alteori spune: „Nu am niciun motiv să fiu deprimat. În viața mea lucrurile merg, în principiu, bine.” Faptul că o cauză nu este evidentă nu înseamnă că suferința este mai puțin reală. Și nici nu înseamnă că terapeutul trebuie să inventeze rapid o explicație psihologică.
În psihoterapia psihanalitică, relațiile dintre simptom și viața psihică se construiesc în timp, pornind de la ceea ce apare în ședințe, nu de la aplicarea unei formule gata făcute.
Cum privește psihoterapia psihanalitică depresia
Psihoterapia psihanalitică ia în serios dorința firească a persoanei ca suferința să se diminueze. Dar simptomul nu este privit numai ca un element străin care trebuie îndepărtat. Pot deveni importante întrebări precum: ce se întâmplă în relația persoanei cu sine însăși? Ce nu poate fi tolerat, recunoscut sau exprimat? Ce se repetă în relații? Ce pierderi au rămas dificil de elaborat? Ce forme iau vinovăția, rușinea, furia, dependența sau nevoia de aprobare?
Uneori, ceva care părea la început doar o lipsă de energie începe să fie legat de un sentiment de neputință. O aparentă „lipsă de motivație” poate apărea într-un conflict în care orice alegere pare să presupună o pierdere. O autocritică extremă poate începe să fie înțeleasă în raport cu o anumită istorie a așteptărilor, idealurilor și relațiilor. Acestea sunt posibilități de înțelegere, nu explicații prestabilite.
Societatea Română de Psihanaliză include explicit simptomatologia depresivă între dificultățile pentru care poate fi utilizată psihoterapia psihanalitică sau psihodinamică.
Psihoterapia psihanalitică poate ajuta în depresie?
Da, psihoterapia este una dintre modalitățile recunoscute de tratament al depresiei. Există mai multe forme de psihoterapie cu dovezi de eficacitate. Ghidul NICE – National Institute for Health şi Care Excellence din Marea Britanie include, între opțiunile psihologice pentru depresie, și psihoterapia psihodinamică de scurtă durată, descrisă prin lucrul asupra afectelor dificile, relațiilor semnificative, tiparelor repetitive și relației cu terapeutul.
Psihoterapia psihanalitică (a nu se confunda cu versiunea citată mai sus) pe care o practic nu se reduce însă la aplicarea unui protocol identic tuturor persoanelor care poartă același diagnostic. Diagnosticul poate avea importanță clinică, dar procesul terapeutic urmărește și configurația particulară a vieții psihice a persoanei.
Câteva situații clinice
Exemplele următoare sunt viniete compozite, construite pentru a ilustra situații clinice posibile într-o psihoterapie pentru depresie și nu reproduc cazul vreunei persoane reale.
„Am obținut ce voiam și nu simt nimic”
O persoană începe psihoterapia după o perioadă în care spune că și-a pierdut aproape complet interesul pentru viața profesională. Situația pare cu atât mai greu de înțeles cu cât tocmai obținuse poziția pentru care lucrase ani de zile. Dar nici urmă din satisfacția pe care o anticipase. Ci apare mai degrabă oboseală, sentimentul că „următorul lucru trebuie făcut” și frica de a nu dezamăgi.
În timp începe să se contureze un mod de a trăi în care valoarea personală a fost legată aproape exclusiv de performanță și de aprobarea unor persoane importante. Fiecare reușită doar mută mai departe pragul a ceea ce trebuia realizat.
Depresia nu poate fi redusă la această constatare. Dar procesul face posibilă întrebarea asupra unei vieți organizate atât de mult în jurul obligației de a dovedi ceva, încât dorința proprie devenise greu de recunoscut.
„Am stricat tot”
O altă persoană ajunge în terapie după încheierea unei relații. Vorbește aproape exclusiv despre propriile greșeli. Orice încercare de a vedea relația într-un mod mai complex este respinsă: „Dacă aș fi fost altfel, nu s-ar fi terminat.”
În ședințele de psihoterapie (sau de psihoterapie pentru depresie, dacă aceasta e solicitarea explicită) devine treptat vizibil că această concluzie nu apare doar după despărțire. În multe momente dificile ale vieții, persoana a ajuns foarte repede la aceeași explicație: eu sunt problema.
A asuma partea proprie de responsabilitate într-o relație este diferit de a transforma pierderea într-o condamnare globală a propriei persoane. Această diferență poate deveni una dintre temele importante ale terapiei.
„Nu vreau nimic”
O persoană descrie luni de zile de retragere și lipsă de interes. Când este întrebată ce și-ar dori, răspunde aproape invariabil: „Nu știu.” Viața este organizată în continuare în jurul obligațiilor, dar alegerea pare aproape absentă.
În cursul terapiei devine recognoscibil cât de dificil fusese, cu mult înaintea episodului depresiv, să vrea ceva care putea intra în conflict cu ceea ce așteptau ceilalți. „Nu vreau nimic” începe astfel să poată fi ascultat nu numai ca simptom depresiv, ci și ca o problemă legată de posibilitatea însăși de a avea și susține o dorință proprie.
Aceasta nu reprezintă o explicație universală a depresiei. Este un exemplu despre felul în care un simptom poate dobândi o semnificație particulară într-o anumită viață.
Ce se întâmplă într-o psihoterapie pentru depresie
Primele întâlniri permit înțelegerea situației actuale: cum se manifestă starea depresivă, când a început, cum afectează somnul, munca, relațiile și viața cotidiană și ce alte dificultăți sunt prezente.
Nu e necesar ca persoana să vină la psihoterapie cu propria explicație deja construită. Uneori poate vorbi foarte mult despre ceea ce simte. Alteori tocmai dificultatea de a simți, de a gândi sau de a găsi cuvinte este parte a stării depresive.
În timp, psihoterapia permite observarea unor legături care nu erau vizibile la început: între anumite stări și anumite relații, între prezent și experiențe mai vechi, între sentimentul de eșec și idealurile personale, între nevoia de apropiere și teama de dependență sau pierdere.
Relația cu terapeutul face parte și ea din proces. Felul în care persoana anticipează judecata, dezamăgirea, abandonul, neînțelegerea sau obligația de a fi „un pacient bun” poate deveni uneori vizibil și în cadrul terapeutic.
Dacă ne referim la adolescenţă în particular, stările depresive trebuie înțelese și în contextul particular al acestei perioade de dezvoltare. Despre lucrul psihoterapeutic cu adolescenții puteți citi separat în pagina Psihoterapie pentru adolescenți.
Pentru cadrul în care lucrez puteți vedea pagina Psihoterapie în București.
Psihoterapie sau psihanaliză pentru depresie?
Atât psihoterapia psihanalitică, cât și psihanaliza pot aborda stări depresive. Alegerea cadrului nu poate fi făcută numai după denumirea simptomului și nici printr-o regulă sau algoritm de tipul „pentru depresie se face X”. Contează situația clinică, posibilitatea constituirii unui anumit cadru și ceea ce poate fi discutat în întâlnirile inițiale.
Pentru o prezentare mai amplă a psihanalizei puteți citi Psihanalistul și psihanaliza, cum ajută.
Tratamentul depresiei: psihoterapie, psihiatrie și medicație
Psihoterapia și tratamentul psihiatric nu trebuie privite întotdeauna ca alternative între care trebuie ales. Tratamentul depresiei depinde de intensitatea simptomelor, de afectarea funcționării, de istoricul persoanei și de alte elemente clinice. În unele situații psihoterapia poate reprezenta tratamentul principal. În altele poate fi indicată și o evaluare psihiatrică, iar psihoterapia poate fi asociată tratamentului medicamentos.
Atât OMS, cât și ghidurile NICE recunosc tratamente psihologice eficiente pentru depresie; pentru formele mai severe pot fi luate în considerare tratamente combinate și îngrijire specializată.
Psihoterapeutul nu prescrie tratament medicamentos. Atunci când situația o cere, colaborarea cu un medic psihiatru poate face parte din îngrijirea adecvată.
Depresia și simptomele corporale
Depresia poate fi însoțită de modificări ale somnului, apetitului, energiei, sexualității și capacității de concentrare. Oboseala poate deveni foarte intensă. În același timp, asemenea simptome pot avea și cauze medicale. În funcție de situație, poate fi necesară o evaluare medicală pentru a nu atribui automat depresiei manifestări care pot avea o altă explicație.
Depresie, tristețe și doliu
Nu orice tristețe este depresie. Și nici suferința după pierderea unei persoane importante nu trebuie considerată automat o tulburare depresivă. Doliul poate presupune tristețe intensă, retragere, tulburări de somn, momente de lipsă de sens și schimbări profunde în relația cu lumea. Pierderea nu conduce automat la depresie, iar doliul are propria sa dinamică. Despre aceasta puteți citi separat în pagina Psihoterapie pentru doliu, pierdere și separare.
Uneori însă doliul și depresia se pot întâlni sau pot deveni dificil de diferențiat clinic.
Depresia și anxietatea pot apărea împreună
Da. Stările depresive și anxioase nu se exclud. O persoană poate avea simultan lipsă de energie, pierderea interesului și lipsă de speranță, dar și îngrijorare, tensiune sau episoade de panică. Nu este nevoie ca fiecare experiență să fie încadrată de persoană într-o categorie precisă înainte de începerea psihoterapiei.
Psihoterapie pentru anxietate și atacuri de panică
Când este necesar ajutorul urgent
Depresia poate include uneori gânduri despre moarte sau suicid și, în unele situații, riscul poate deveni imediat.
Dacă există intenția sau un plan de suicid, imposibilitatea de a vă menține în siguranță, simptome psihotice sau o deteriorare severă a stării, este necesară o evaluare urgentă prin servicii medicale sau psihiatrice. În situație de pericol imediat trebuie apelat 112.
Psihoterapie pentru depresie online
Atunci când împrejurările impun desfășurarea procesului la distanță, psihoterapia poate avea loc în cadrul stabilit pentru lucrul online.
Despre particularitățile acestui cadru puteți citi în pagina Psihoterapie online.
Despre mine
Sunt Dorin-Liviu Bîtfoi, psihoterapeut cu drept de liberă practică în psihoterapie psihanalitică și psihanalist în formare. Lucrez cu adulți și adolescenți în cabinet în București și, atunci când cadrul terapeutic o presupune, la distanță.
Despre formarea, parcursul și activitatea mea profesională puteți citi în pagina Despre Dorin-Liviu Bîtfoi.
Contact
Dacă o stare depresivă v-a determinat să vă gândiți la începerea unei psihoterapii, îmi puteți scrie folosind datele și formularul din pagina Contact.
Întrebări frecvente despre depresie și psihoterapie
Cum îmi dau seama dacă este depresie sau doar o perioadă de tristețe?
Tristețea poate apărea firesc în multe momente ale vieții. Depresia presupune de obicei o modificare mai persistentă și mai cuprinzătoare a dispoziției, interesului, energiei și funcționării. Diagnosticul nu ar trebui însă stabilit numai printr-o listă citită online.
Pot fi deprimat chiar dacă nu sunt trist?
Da. Uneori predomină lipsa plăcerii, golul interior, oboseala, iritabilitatea, retragerea sau sentimentul că nimic nu mai are sens.
Psihoterapia poate trata depresia?
Psihoterapia este una dintre modalitățile recunoscute de tratament al depresiei. Forma concretă de tratament depinde însă de situația clinică și, în unele cazuri, poate fi necesară și evaluarea sau intervenția psihiatrică.
Psihanaliza poate ajuta în depresie?
Stările depresive pot fi abordate atât în psihoterapia psihanalitică, cât și în psihanaliză. Într-o perspectivă psihanalitică, lucrul poate include nu numai simptomul, ci și relațiile, conflictele, pierderile, autocritica și modurile repetitive în care persoana se raportează la sine și la ceilalți.
Pentru depresie este obligatoriu tratamentul medicamentos?
Nu există un singur răspuns valabil pentru toate situațiile. Necesitatea unei evaluări psihiatrice și indicația unui tratament medicamentos depind de severitate și de particularitățile clinice. Psihoterapeutul nu prescrie medicamente.
Cât durează psihoterapia pentru depresie?
Durata nu poate fi stabilită numai pornind de la denumirea simptomului. Cadrul și durata procesului sunt chestiuni care se discută în terapie și depind de situația persoanei.
Psihoterapia pentru depresie poate avea loc online?
În situațiile în care cadrul se desfășoară la distanță, puteți vedea separat pagina Psihoterapie online.
Imagine: Photo by Huma Kabakci on Unsplash
