20 de semne că psihoterapia merge bine

Psihoterapia merge bine… cum ştiu? Există nu puţine modalităţi şi tipuri de terapie între care putem alege. Indiferent însă de maniera de lucru folosită într-o terapie sau de formarea şi profilul terapeutului, precum şi de momentele şi trăirile uneori dificile, dureroase şi… interpretabile care pot apărea pe parcursul unei terapii, putem avea câteva elemente sau indicaţii care atestă faptul că într-adevăr psihanaliza sau psihoterapia merge bine, că îi este de un real ajutor pacientului (sau clientului în terapie).

În afară de standardele şi principiile etice la care orice psihoterapeut sau psihanalist trebuie să adere, există şi unele… semne care arată că demersul psihoterapeutic sau psihanalitic este unul corespunzător. Iată câteva dintre semnele că psihoterapia merge bine.

(Să înţelegem bine: unele dintre aceste repere țin de condițiile profesionale și etice fără de care o psihoterapie nu se poate desfășura corespunzător; altele privesc mai direct ceea ce se întâmplă în procesul terapeutic. Însă nici unul, luat separat, nu oferă certitudinea că o terapie este eficientă pentru o anumită persoană).

În cele ce urmează ne referim cu precădere la psihoterapeut / psihoterapie şi la psihanalist / psihanaliză, dar, mutatis mutandis, şi la orice altă formă de terapie, de intenţie terapeutică sau cu efecte terapeutice (practicată de psihologi clinicieni, consilieri psihologici, psihiatri, terapeuţi în diverse domenii şi situaţii ş.a.m.d.).

Psihanalistul şi psihanaliza, cum ajută

Psihoterapia merge bine dacă…

Psihoterapeutul sau psihanalistul are forma de atestare profesională corespunzătoare formării sau domeniului în care lucrează.
În măsura în care formarea sa profesională o presupune (şi ar fi bine să o presupună!), psihoterapeutul a parcurs propria experiență de psihoterapie, analiză sau dezvoltare personală; în formarea psihanalitică, analiza personală constituie o componentă esențială. Prin urmare în cadrul formării profesionale pentru psihanaliză psihoterapeutul sau psihanalistul a urmat şedinţe de analiză şi dezvoltare personală.
Psihoterapeutul sau psihanalistul își menține practica într-un context profesional care presupune formare continuă, reflecție asupra propriei activități și, acolo unde este cazul, supervizare și dialog cu colegii – şi este afiliat(ă) unei comunităţi psihoterapeutice cu care menţine dialogul în scop profesional.
Psihoterapeutul sau psihanalistul nu garantează succese şi nici nu promite că „totul va fi ok” ca urmare a demersului psihoterapeutic desfăşurat. Aflaţi Cum aleg psihoterapeutul sau psihanalistul potrivit.
Psihoterapeutul (psihanalistul) dă dovadă de profesionalism prin faptul că îşi îndreaptă întreaga atenţie către pacient. El (ea) îşi păstrează programările consultaţiilor psihoterapeutice, vine la timp la şedinţele de psihoterapie, nu răspunde la telefon, mesaje text (sms) sau la e-mailuri pe durata unei şedinţe psihoterapeutice. (Şi, evident, nu scrolează pe Facebook în timpul unei şedinţe de psihoterapie). E acesta un reper formal (nu singurul) că da, psihoterapia merge bine.
În procesul terapeutic pacientul (clientul) are insight-uri şi conştientizează aspecte referitoare la sine, aspecte pe care în alte condiţii nu le-ar fi descoperit.
Psihoterapeutul (psihanalistul) menţine o atitudine echilibrată şi echidistantă faţă de diferitele gânduri, emoţii, tendinţe şi poziţii ale pacientului (clientului) care se manifestă în terapie, fără a neglija sau diminua importanţa vreuneia dintre ele.
Psihoterapeutul (psihanalistul) este atent(ă) la reacţiile emoţionale pe care le are faţă de pacientul (clientul) său. Psihoterapeutul sau psihanalistul rămâne receptiv(ă) oricare ar fi experienţele împărtăşite de pacient (client) în cadrul psihoterapiei, fără a se lăsa însă copleşit(ă) de afecte şi sentimente puternice care ar putea periclita ajutorul oferit.
Psihoterapeutul (psihanalistul) nu va explora împreună cu pacientul său acele zone psihice pe care acesta, pacientul, nu e pregătit să le exploreze, nici nu îl va forţa la un travaliu psihic pentru care pacientul nu se simte pregătit.
Psihoterapeutul (psihanalistul) păstrează întotdeauna confidenţialitatea informaţiilor date de un pacient, excepţie făcând situaţiile legale de încălcare a confidenţialităţii. Este o condiţie prealabilă pentru a şti că psihoterapia merge bine.
Psihoterapeutul (psihanalistul) menţine confidenţialitatea despre toţi pacienţii săi şi nu va furniza informaţii care ar putea divulga identitatea pacienţilor.
Psihoterapeutul (psihanalistul) va răspunde deschis şi onest întrebărilor pacientului despre formarea şi acreditarea sa profesională.
Comunicarea cu psihoterapeutul (psihanalistul) este naturală şi echilibrată. El (ea) nu vorbeşte nici prea mult, nici prea puţin şi se exprimă în termenii înţeleşi de pacient sau client.
Psihoterapeutul (psihanalistul) sau consilierul psihoterapeutic adoptă tonul şi ţinuta potrivite fiecărui pacient sau client în parte. Este atent(ă) la răspunsurile şi comentariile pacientului, este calm(ă), îşi păstrează tonul vocii la un nivel moderat, nu se antagonizează şi nu devine agresiv(ă) cu pacientul (clientul).
Singurul scop al psihoterapeutului (psihanalistului) este să îl ajute pe pacient, fără a profita de relaţia terapeutică pentru a obţine beneficii emoţionale sau materiale.
Psihoterapeutul (psihanalistul) trebuie să fie onest(ă) în a recunoaşte că nu deţine toate răspunsurile şi că, în anumite circumstanţe, nu poate oferi ajutorul, chiar dacă este solicitat. Avem aici o condiţie mai mult decât formală, una chiar de conţinut că psihoterapia merge bine.
Psihoterapeutul (psihanalistul) menţine o relaţie terapeutică profesională cu pacientul său prin aceea că nu va promova şi nici nu va adopta modelul medical („merg şi fac cum spune doamna sau domnul doctor”; fireşte, dacă nu e medic psihiatru) sau modelul amical („vorbeşte cu un prieten”, „sună un prieten”).
Psihoterapeutul sau psihanalistul nu reduce persoana la simptomul, dificultatea sau diagnosticul cu care aceasta vine în terapie. În același timp, nu emite judecăți de valoare despre pacient și nu îi prescrie reguli despre cum ar trebui să-și trăiască viața.
Psihoterapeutul (psihanalistul) respectă credinţele fiecărui pacient şi nu-şi impune propriile crezuri sau concepţii legate de viaţă şi existenţă. Psihoterapeutul (psihanalistul) este deschis la cultura şi religia pacientului (indiferent dacă le împărtăşeşte sau nu) şi poate folosi, în demersul psihoterapeutic sau psihanalitic, aspecte referitoare la aceste domenii dacă va considera că îi vor ajuta pacientului.
În psihoterapia psihanalitică și în psihanaliză contactul fizic nu face parte, în mod obișnuit, din cadrul terapeutic. În orice formă de psihoterapie limitele corporale ale pacientului trebuie respectate, iar contactul fizic nu trebuie să ambiguizeze relația profesională.

Acestea ar fi câteva semne, destul de clare, că psihanaliza sau psihoterapia merge bine, cel puţin dintr-un punct de vedere formal (de condiţii întrunite pentru desfăşurarea unei terapii şi de gesturi pe care psihoterapeutul sau psihanalistul trebuie sau nu trebuie să le facă).

Semnele că procesul se desfășoară bine nu sunt însă acelaşi lucru cu rezultatele terapiei. Despre acestea din urmă am scris separat în 12 rezultate bune ale psihoterapiei.

Dacă psihanaliza sau psihoterapia merge bine sau nu putem deduce în negativ şi dintr-o listă a încălcărilor (destul de clare) de către psihoterapeut sau psihanalist a regulilor şi prevederilor etice ale unei terapii: 24 de semne că psihoterapia nu merge bine ori nu merge deloc.

Tot dacă psihanaliza sau psihoterapia merge bine sau nu merge bine putem vedea – cu deosebire cu privire la psihanaliză şi activitatea în cabinet a psihanalistului – şi din foarte utilul articol Regulile tehnice şi etice internaţionale ale psihanalizei.