Psihoterapeut sau inteligenţă artificială AI sau Elefantul tăcut din cabinetul de psihoterapie

Iată o întrebare din vremea noastră, când inteligenţa artificială, AI sau IA, îşi ia un avânt urieşesc şi pare să ştie tot, să poată tot – inclusiv să practice psihoterapie cu succes garantat.

Un articol al psihanalistului Jonathan Shedler de la Cafe Gradiva, De ce inteligenţa artificială nu poate face psihoterapie, abordează chestiunea ca pe o imposibilitate pentru entuziaştii AI în a-şi obţine datele necesare modelării răspunsurilor inteligenţei artificiale într-un presupus model psihoterapeutic: cadrul psihoterapeutic (sau psihanalitic) este, din principiu, imposibil de penetrat, de dezvăluit unui terţ, care în acest fel l-ar falsifica. (Sau, dacă e dezvăluit, nu mai vorbim despre psihoterapie, ci despre un psihoterapeut slab pregătit).

Aş spune, nuanţând afirmaţia anterioară: Cadrul psihoterapeutic şi psihanalitic este protejat prin confidenţialitate şi nu poate fi transformat, fără serioase probleme etice şi metodologice, într-un corpus transparent de conversaţii clinice din care un model AI să înveţe pur şi simplu ce face un psihoterapeut.

Totul se îndreaptă, în această expunere tehnică, spre un argument central, de substanţă, pe care însă psihanalistul nu îl numeşte, cât îl subînţelege. Foarte probabil pentru că psihanalistului i se pare prea evident. Este elefantul tăcut din cameră sau din cabinetul de psihoterapie.

>> 24 de semne că psihoterapia nu merge bine ori nu merge deloc

Psihanalist / psihoterapeut sau inteligenţă artificială AI?

Diferenţa fundamentală este că, în raport cu inteligenţa artificială, nu există un al doilea subiect uman al relaţiei terapeutice. AI nu are experienţă trăită, afect, istorie personală şi nici responsabilitate clinică; poate simula limbajul unei participări afective, dar nu participă afectiv la întâlnire. Nu există o participare reală în terapie, ci doar una copiată, simulată. Atât de simplu este – într-o realitate de o complexitate incomparabilă cum e psihoterapia.

Dimensiunea esenţială în psihoterapie îi lipseşte, chiar din definiţie, inteligenţei artificiale. Travaliul terapeutic, cu multiplele-i faţete (de exemplu insight-urile), relaţia terapeutică, transformările şi schimbările din psihoterapie şi post-terapie sunt esenţialmente afective, emoţionale, existenţiale şi integrate ca atare; oricum, nu doar intelectuale. AI poate produce asupra utilizatorului efecte afective, fără a exista el însuși într-o relație afectivă. Oricât de ramificate şi de prompte, părând chiar la obiect, răspunsurile sunt stereotipe.

AI poate produce chiar impresia puternică de a fi ascultat, înţeles sau întâmpinat cu empatie. Dar impresia aceasta nu corespunde prezenţei afective a unui alt om: în spatele răspunsului nu există un interlocutor care să vă audă, să fie afectat de ceea ce spuneţi şi să participe psihic la relaţie. În cele din urmă realizezi că vorbeşti cu o maşină, cu o inteligenţă… artificială.

(Despre rolul relației terapeutice și despre felul în care lucrez în psihoterapia psihanalitică am scris mai pe larg aici).

Prin urmare, psihoterapeut sau inteligenţă artificială AI? Aş risca speculaţia că, de fapt, recursul la inteligenţa artificială – nu doar ca formă de psihoterapie (supremă, zice-se adesea), ci în general pentru probleme personale – este seducătoare parţial pentru faptul de a crea iluzia comunicării cu o inteligenţă umană. (În plus, omniscientă, care deţine toate răspunsurile: o fantezie). Altfel zicând, apelând la inteligenţa artificială pentru probleme de suflet o personificăm. Pe tăcute. Avem nevoie de asta. Dar e o iluzie.

Psihoterapia nu e un joc de-a „cine ştie, câştigă”

Ideea că psihoterapia înseamnă a ajunge la „răspunsuri” sau la „răspunsurile corecte” e, altminteri, reducţionistă şi poate funcţiona şi ca defensă. În terapie nu e vorba doar de a obţine răspunsuri; oricât de importantă sau de stringentă ar părea la un moment sau altul, aceasta e doar o parte sau o introducere. Psihoterapia, psihanaliza nu sunt un joc de-a „cine ştie, câştigă” pentru care ai la îndemână, ca ultimă resursă, jolly joker-ul „sună un prieten”, după scenariul de televiziune al unor jocuri şi concursuri „de cultură generală”. Psihanaliza pornește tocmai de la o altă concepție asupra înțelegerii vieții psihice; despre ce este psihanaliza și cum poate ajuta am scris separat.

Esenţial este când ajungi la răspunsuri. Important este şi dacă nu ajungi la aceste răspunsuri. Şi dacă aceste „răspunsuri” sunt ce credeai la început că sunt. Şi dacă este vorba despre „răspunsuri” concrete la chestiuni concrete sau despre cauze şi motive intricate în istoria de viaţă. În psihanaliză, sensurile, conflictele şi determinările unei experienţe nu sunt «ghicite» de analist şi nici deduse ca răspunsul corect dintr-un set de date. Ele pot deveni accesibile treptat în asociaţiile pacientului şi în procesul particular al relaţiei analitice.

Psihoterapia online nu trebuie confundată cu conversaţia cu un sistem AI: în primul caz, relaţia terapeutică este cu un psihoterapeut real, chiar dacă întâlnirea are loc la distanţă. Aceeaşi distincţie este valabilă pentru psihanaliza online.

>> Citiţi articolele despre psihanaliză şi psihoterapie psihanalitică

Psihoterapia, psihanaliza şi incertitudinea

Psihoterapia este sau ar trebui să fie un proces de o extraordinară subtilitate care presupune, printre altele, şi să poţi tolera un grad de incertitudine şi perioade de frustrare. Resimţite dificil, incertitudinea şi frustrarea pot deschide uneori prilejuri de înţelegere şi de progres în terapie.

Argumentele în contra fanteziei că inteligenţa artificială ar putea face psihoterapie sunt nu puţine şi se află în legătură unele cu altele. Depinde din ce parte priveşti elefantul din cabinetul de psihoterapie.

Acum câteva decenii Norbert Wiener, părintele ciberneticii, a fost întrebat dacă maşinile vor putea depăşi în gândire oamenii. Nu, a răspuns savantul, pentru că maşinile nu „gândesc” cu idei confuze. Răspunsul lui trimite, înţelept, spre o anumită idee despre ce înseamnă creativitate, depăşire şi progres.

Iar Garry Kasparov, care la apogeul carierei a jucat şah şi cu supercomputerul IBM Deep Blue (şi a pierdut), opina recent că nu, inteligenţa artificială nu e mai inteligentă decât omul: doar greşeşte mai puţin.

Dezvoltând (într-o controversă cu istoricul în vogă Yuval Noah Harari), marele Garry Kasparov – nu doar un fenomenal şahist, dar şi o mare conştiinţă şi o inteligenţă cât se poate de lucidă – spune: „Inteligenţa artificială este un instrument, ca un telescop care ne extinde gândirea. Așa cum a scris creatorul programului de calculator Eliza, Joseph Weizenbaum, indiferent cât de inexplicabilă pare o decizie a AI, întotdeauna se revine la «pentru că așa mi-ai spus». Ele nu au motivații pe care noi nu le oferim. Ele pot decide, dar oamenii aleg.”

>> Cum aleg psihoterapeutul sau psihanalistul potrivit

* Large Language Model / Model Mare de Limbaj

Imagini pentru articolul „Psihoterapeut sau inteligenţă artificială AI sau Elefantul tăcut din cabinetul de psihoterapie” (generate de inteligenţa artificială:): freepik, freepik